Într-un mesaj adresat pe Ubuntu Developer Mailing List (vezi aici), Rick Spencer a lansat oficial spre dezbatere publică ideea de a transforma Ubuntu într-o ediție cu actualizare din mers (rolling release) între LTS-uri. Aceasta nu e prima dată când se aud astfel de zvonuri, însă acum va fi discutată și la Ubuntu Developer Summit (car eva avea loc săptămâna viitoare).
Ce înseamnă rolling release!?
LTS-urile (long term support - distribuții cu suport îndelungat) vor rămâne neatinse și vor fi lansate la același interval de doi ani. Celelalte ediții de Ubuntu (câte trei între fiecare LTS) vor dispărea și vor fi înlocuite cu o distribuție zilnică (sau măcar lunară), cu acces instant la ultimele versiuni de softuri. Asta înseamnă că nu trebuie sa mai așteptăm câte șase luni de zile pentru a avea cele mai noi updateuri ci le primim de îndată ce sunt disponibile.
Aceasta ar fi cea mai grozavă schimbare de la introducerea interfeței Unity încoace, și culmea e că deja este aplicată. Imaginile Ubuntu Touch Preview folosite în telefoane și tablete sunt disponibile ca și distribuții zilnice (Daily Builds).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu